Volumul de versuri  ‘’Abel  și eu’’, apărut la Ed. Brumar, Timișoara, 2010, izbutește să  valorifice, dintr-un unghi de vedere  provocator, teme de largă  circulatie în literatură-iubirea, moartea, credinţa s.a.m.d.

Poetul  Dan  Iordache suprimă  punctuaţia, ‘’neglijează’’ regulile de versificaţie clasice, ‘’sfidează’’ raporturile comune gramaticale, spre a fluidiza gândul poetic. Maniera aceasta de a scrie, non-conformistă, aduce aminte de inovaţiile unui Guillaume  Apollinaire-poetul –soldat avangardist, viguros săpător de tranșee în lirica universală. Îndrăznelile de expresie vin tocmai  în  sprijinul ideii de înnoire,în sensul eliberării  limbajului poetic  de  convenţii și rigidităti. Autorul , procedând la modul suprarealist, lasă  ideile care-i trec prin minte să ‘’curgă’’ pe hârtie; astfel  se creeazã  impresia de flux continuu al memoriei (binecunoscutul dicteu automat), în încercarea de a surprinde şi formula stările sufletești autentice. Însă  faptul  de a suprapune  realitãţii  concrete starea  oniricã, cu scopul de a ‘’pipăi’’ straturile adânci  ale eului, este, în esentă, romantic. Cu toate acestea, ‘’pudorile’’ recuzitei  mai  vechi, lirice, sunt repudiate. Poetul, simulând răceala observatiei, evitã  capcana transcrierii fade, în pofida unor aparenţe.

Emotia pare să nu mai fie o conditie a cuvântului,  ci,  dimpotrivă, cuvântul  devine o condiţie a emoţiei.

Relatia bărbat-femeie apare, astăzi  cel  putin, contrafăcută, falsificată: ‘’la casă dau de o femeie din acelea cum erau înainte/dacă ai fi avut una/erai cineva/acum însă se găsesc pe toate drumurile/și pot ucide fără nicio  semnificaţie’’(‘’o misiune aproape’’).

Auto-definiţia poetică  e o ipostază răspanditã  în istoria literaturii, şi iată-l pe Dan Iordache creionându-și metaforic  poziţia în univers: ‘’nu sunt un om/mare/dar  sunt un ciorchine/la umbră.’’(‘’via’’).

Străvechiul  motiv biblic al mărului simbolizând cunoașterea, e abordat cu ironie : ’’…bancomatele sau and-ul/vor functiona mult/mult după plecarea noastră/ca nişte degete descărnate întinzând mărul/care se povestește că a fost/odată/oprit.’’(‘’ecleziastă’’).  Des întalnită  în cuprinsul volumului de faţă  este tendinţa de a parodia, înclinaţia spre farsă. Un exemplu:’’ am băut/dintr-o cupă  până-n fund voluptatea morţii fãrã remușcări/nici acum nu le am era vin rosu doar atât.’’  Sau: ‘’s-a înghesuit în mine ca să mă simt uşor bărbat iar eu/am dus-o a doua zi la Imperiul  Contraatacă/ să îi arăt cât de mistic aș putea deveni.’’(‘’şi-o umbrelă’’). Poetul  afișeazã  un aer boem, pune la cale mici lovituri de teatru, trădează un temperament bufon si polemic. La o privire mai atentã, observi  o detașare critică din partea autorului în raport cu hăţișul cotidian al activităţilor umane.  Ai spune că poetul, pentru a putea suporta mai lesne povara ‘’trăirilor’’, se dedubleazã  constant, săvârșind  gesturi  mecanice. Când râde, ‘’știe’’ prea bine că râde; când plânge, asemenea. Textul  apare studiat cu grijã, montat aproape cinematografic; de aici, ‘’secvenţialitatea’’, ‘’decupajul’’ de fapte semnificative, în fine, efectul  regizoral.  Anumite versuri  de încheiere, cu rol concluziv parcă, sunt voit șugubeţe, întreţinând  substratul  narativ:  ’’învăţând să trăiesc în vecinătatea malului/deseori mă consider murdar//mă voi duce îmi zic dar nu o să plec  singur nu//o repet până când nimic nu ne va mai despărţi/și cam așa stă treaba.’’ (‘’ ca un diamant’’).

Poetul  e discursiv, logoreic fără ostentaţie. Sentimentul  devine mai curând un pre-text, e ‘’întors’’ pe ambele feţe ca o monedã menită să circule: ‘’…suflu în pânze sã tremure/viaţa  prinsă-ntre fiordurile mâhnirii/ mă gândesc  la tine iar/ și iar/cum stai întinsã/de la buric în jos’’ (‘’tu’’).

Oroarea  proverbialã a artistului de monotonie, de cleștii plictisului, capãtã expresie in poemul  ‘’cât sunt incã viu’’:  ‘’astept sã  fie ceva/mai mult de cât/salariul//ceva sã se-ntâmple  aștept/cât sunt incã viu.’’

O trăsăturã interesantã  a poemelor  lui Dan Iordache o constituie inserarea în text a elementului izbitor prozaic, astfel încât percepţia comunã alterneazã cu intuiţia fină, observaţia  curentă  interferează  cu  figura de stil izbutită. Poetul ştie să  ‘’vadă’’  în lucruri, surprinde între fenomene corespondenţe   subtile.  Unele  expresii (exclamaţii) familiare accentueazã, de fapt, disponibilitatea liricã: ‘’mi-a prins capul la piept/cu amândouã  braţele să-l sugrume/nu altceva//am  rãsfoit revista  As/ am atins în trecere pătura matlasată/cutia verde marin din table/cu fotografiile alb negru/şi  copilăria mea  sau a fratelui  meu/împuţinatã  acolo.’’(‘’lucrurile  groaznice’’).

Livrescul, unde se ivește, nu inãbușã  vibraţia.  Melancolia, când e dublatã  de reflexivitate, ajunge la ochiurile adânci, subacvatice:  ‘’ l-am uitat pe Hamlet/precum am uitat/curbura intrebãtoare/a degetului mic.//e o adevãratã  plãcere sã trãiești  ascultând Traviata/cu o cârpã moale in mânã/si  lustruind carabina/cu care nu știi ce ai mai putea/vâna.’’(‘’ascultând  Traviata cu o cârpã moale in mânã’’).

Ideea de trudă creatoare-obsesie literar-filosoficã-e reliefată  plastic  în ‘’Ra’’:  ‘’compar  zilele şi nopţile/cu lupii care mă fugăresc/poate că se construiește/fără  ştirea mea o piramidã/şi sunt tras de funii/şi  alunec în sus pe lemne/rotunde/şi  peste mine cade o transpiraţie’’.  În poezia  ‘’plajă’’,în chip curios, ne întampină un ţinut aproape pastoral-bucolic:  ‘’voluptatea/e atât de blândă încât dumnezeu/pe un măgăruș/râde ocolind smârcurile.’’

O ţinută  înalt contemplativă  se desprinde abia  din versuri  precum  acestea: ‘’cerul e dureros/iar  fereastra de la răsărit/a ars.’’ În  cadrul aceluiaşi poem este sugerat, panteistic, raportul   Dumnezeu-Natură:  ‘’lângã drezina uitată/dumnezeu are tâmpla  zdrobită/de inima pomilor.’’ (‘’septembrie de fiecare zi’’).

Într-un astfel  de context, al îndrăznelii formale programatice, surprinde cultivarea psalmului, ca specie literară așa-zicând ‘’clasică’’( modulaţiile ei retorice au o expresivitate aparte la Arghezi, de pildă.

Ei bine, elevaţia  unui astfel  de cântec, în esenţă  religios, absentează  la poetul  Dan Iordache.  El nu-şi  părăsește  nici măcar o clipă ‘’ticurile’’ verbale, ‘’gesticulaţia’’ exclusiv  lumească, verva agreabilă, incompatibilă cu aspiraţia monahală. Fiindcă o poezie cu trimiteri (oricât de fine) la ‘’perechea de ghete negre’’ sau la ‘’călătoria low cost spre Zanzibar’’, nu-si poate revendica sub nicio forma titlul de ‘’psalm’’. Putem desprinde însă un foarte frumos  vers,  fără  nicio legatură  cu experienţa  de ordin  religios: ‘’dumnezeu din cer a luat cu el  şi  ultimul strop de copilărie.’’

Ca un rezultat al conciziei stilistice, dăm de versuri cu caracter  sentenţios-aforistic:  ‘’adevărul  e un șir de aproximări’’ sau:  ‘’a fi inovativ devine ceva brutal’’.  Privit în ansamblu, limbajul poetic  al d-lui Dan Iordache  implică un registru  variat;  poate fi neologistic,  dar și regionalist sau ușor argotic. E savuros, umoral ( totodată  moale şi coleric).

În concluzie, discursul  liric avut în vedere, apare ca o înlănţuire de enunţuri   paradoxale, sudate însă între  ele organic, aşa încât să rezulte ritmul trepidant, aiuritor, al existenţei  însăşi, cu tot amalgamul ei de  năzuinţe,  incertitudini şi  decepţii.  Poezia, astfel conceputã şi elaborată, capătă  însușiri  de experiment febril, psihologic;  ea  pare un  scurt-circuit al stărilor de conștiinţă  interogative, o tenace scormonire în profunzimi,  dincolo de stratul aparenţelor.  Poate numai în felul  acesta, poetul, dezarmat și  pur înaintea răului, neavând  ca  zestre  decât fluierul  câmpenesc,  a  izbutit să  se  identifice cu Abel.




autor Robert Toma
 


Comments




Leave a Reply



free counters
http://www.netvibes.com/cititor-de-proza http://cititordeproza.ning.com/  http://falezedepiatra.net/ http://colectiacititordeproza.weebly.com/index.html

 http://cititordeproza.wordpress.com/ http://cititordeprozagallery.weebly.com/ http://frecventacititordeproza.blogspot.com/ http://protectiaconsumatoruluideliteraturacontemporana.wordpress.com/

 http://cititordeprozalink.weebly.com/ http://cititordeproza.blogspot.com/ http://cititordeproza.toateblogurile.ro/ http://maiamartin.weebly.com/