Într-o perioadă dominată de feminitatea agresivă şi exhibiţionistă, care etalează în exces nurii şi sânii, preocuparea intelectualistă, pentru Antichitate, a unei femei frumoase, cerebrale, rafinate poate părea nefirească şi anacronică. Studierea romanului grec şi latin poate fi, însă, pentru Dorina Şişu[1] o evadare dintr-un prezent copleşitor într-un trecut posibil pentru mitizare, reconfortant pentru spiritul obosit, iar pentru cititor, o imagine fulgurantă a unei Românii profunde în care profesionalismul şi pasiunea pentru munca pe care o faci devin speranţe tonice pentru un viitor râvnit în zodia optimismului.

Studiul întreprins de Dorina Şişu în căutarea coordonatelor fundamentale ale romanului antic nu are nimic din rigiditatea savantă a unei lucrări greoaie şi indigerabile, fiind mai mult un eseu scris cu graţia ce rezultă din intersectarea imaginaţiei critice şi a informaţiei corecte, ştiinţifice. Autoarea reuşeşte să actualizeze problematica romanului antic, s-o aducă în contemporaneitate, făcând atât personajele, cât şi pe autorii lor să pară fiinţe vii, aproape de sensibilitatea modernă. Aproape două mii de ani de cultură literară fuzionează într-o singură durată, relevând ideea actualităţii antichităţii şi necesitatea racordării contemporaneităţii la acele valori, standarde, aspiraţii.

Bine structurată, pe patru capitole(Odiseea, Călătoria în romanul grec, Romanul latin - roman al condiţiei umane, Continuitatea romanului antic şi Concluzii), Dorina Şişu scrie un studiu şi un eseu, în acelaşi timp, pertinent şi incitant, urmărind geneza romanului antic, trăsăturile şi coordonatele esenţiale pentru a le urmări, apoi, în opera unor scriitori reprezentativi, precum Longos, Heliodor, Apollonius din Rhodos, Xenofon din Efes, în romanul grec, şi Petronius cu al său Satyricon, Apuleius cu Măgarul de aur, în romanul latin.

Urmărind legătura de continuitate între romanul antic şi romanul european medieval şi modern, autoarea duce studiul până în secolul al XVII-lea, oprindu-se asupra tematicii şi a unui motiv general – călătoria. De altfel, liantul studiului este motivul călătoriei, motiv complex studiat în ambele dimensiuni – călătoria exterioară, într-un spaţiu cunoscut sau imaginat, călătoria în timp, dar şi călătoria interioară, condiţie a descoperirii de sine şi a autocunoaşterii. Luând în calcul valoarea cognitivă a oricărei călătorii, sunt relevate valenţele călătoriei – cunoaştere şi autocunoaştere, călătoria fiind „cea mai aventuroasă experienţă a fiinţei umane”, „singura modalitate de a veni în contact cu necunoscutul, cu natura, cu miraculosul” şi, totodată, „o materializare a setei de cunoaştere şi a curiozităţii, dintotdeauna intrinsece condiţiei umane, dar şi a aspiraţiei omului de a ieşi din spaţiul geografic în care trăia, de a vedea lumea, de a cunoaşte universul şi de a se cunoaşte pe sine”, o provocare pentru cercetător şi o curiozitate pentru publicul receptor, avid de a cunoaşte formele de cultură care l-au precedat şi care reliefează ideea unei continuităţi la nivelul sensibilităţii şi al intelectului omenesc. „Pactul ficţiunii cu cititorul” derivă din imaginaţia avidă de fabulos, de necunoscut a cititorului, iar verosimilitatea face posibilă iluzia unei alte lumi în care accesul este facilitat de istorisirea unei călătorii. Ceva se închide în lume, dar, în acelaşi timp, ceva rămâne constant – factorul uman, iar călătoria întreţine şi evidenţiază acest adevăr, căci demonstrează „apetenţa omului pentru fabulos, credinţa sa că nimic nu este imposibil”.

Identificând motivul călătoriei ca motiv centripet al literaturii antice, cercetătoarea constată, consultând o bibliografie vastă şi sintetizând informaţiile într-o proprie viziune integratoare, că romanul antic, grec şi latin, îşi concentrează întreaga construcţie, intriga, pe un voiaj în lume, călătorie care devine o călătorie afară, în lume, şi înăuntru, în sine. În acest fel, în aceste istorisiri se revelează mentalitatea greco-latină şi se poate deduce modul de viaţă, literatura având şi această valoare documentară.

Cercetătoarea se aşază în centrul demersului ştiinţific şi literar-critic, narând în limbaj eseistic, călătoria romanului ca specie literară: „Am încercat, aşadar, în această lucrare să răspund unei provocări a «călătoriei» şi să pornesc şi eu asemeni personajelor pe care le voi întâlni, într-un voiaj literar în spaţiul literaturii helenistice şi latine a secolelor al II-lea şi al III-lea, un spaţiu în care am putut descoperi că în orice context istoric, social şi cultural, călătoria are un caracter iniţiatic”. În această călătorie iniţiatică, ea se înconjoară de toate cele trebuitoare: cărţile mari, sagacitatea interpretării, perseverenţa, cutezanţa unor formulări personale, revelaţia ideii călăuzitoare – călătoria ca motiv şi experienţă personală. Aria de investigaţie şi de cunoaştere este impresionantă – de la poemele sumeriene şi indiene la cele homerice până la produsele mitologiei orientale şi ale poeticii romanului asiatic la operele Antichităţii greco-latine. În acest „spaţiu uriaş” şi „timp enorm”, aventura derivată firesc din imperativele călătoriei este, deopotrivă, fizică şi spirituală – călătorii pe mare şi pe uscat cu certe valenţe simbolice şi iniţiatice, motivul legându-se, astfel, de cel al labirintului. De aici, ideea că propriul destin al omului este o lungă sau scurtă călătorie în labirintul vieţii în căutarea unui sens, a unui „cod de existenţă”, embrionul literaturii condiţiei umane din secolele următoare. Călătoria are întotdeauna o miză, un scop – lâna de aur, prinţesa, locul natal etc.; aventurierul, călătorul caută un „cod de existenţă”, o formulă de viaţă. Nu lipseşte nici erosul, motiv adiacent călătoriei care, ulterior, va dedubla romanul, iubirea împărţind „funcţia de generator al intrigii cu destinul”, în timp ce călătoria devine motiv adiacent, fiind „liantul eroilor spre împlinirea erotică”.

Uneori, călătorul este un iniţiat, alteori un pirat. În studiul Dorinei Şişu, noţiunea de pirat este raportată la sensul şi funcţia originare, neavând nimic din sensul peiorativ al secolelor următoare. Legat de grecescul peirates, care are sensul de pirat, aventurier şi descoperitor de tărâmuri noi, suntem conduşi spre motivul picaro-ului din literatura europeană a secolelor al XV-lea – al XVII-lea. Călătorul originar a fost, aşadar, un pirat, un aventurier şi un desoperitor de noi ţinuturi şi civilizaţii. Primul roman cu piraţi, Aethiopika, lui Heliodor, este şi primul roman în care pirateria şi piraţii capătă un rol important, trecând din realitatea istorică în ficţiune. Registrele creaţiei înregistrează variaţii, de la acţiunea dramatică, tensionată la cea umoristic-parodică.

Prin urmare, călătoria este motivul important în romanul antic şi în cel baroc, un pretext pentru prezentarea experienţelor, intriga romanului fiind concepută ca un voiaj, pe parcursul căruia personajele se pot modela, evoluând spre cunoaşterea de sine. Aşa se desenează şi caracterul de Bildungsroman al romanelor căutării pe fundalul călătoriei. Cercetătoarea consideră că sistemul de organizare a motivelor şi a tiparelor pune în evidenţă romanul grec al aventurii şi romanul latin al condiţiei umane: „...dacă romanul grec sporeşte dimensiunea aventuroasă a intrigii, problematica romanului latin este mai complexă: romanul lui Petronius este construit pe credinţa că fericirea şi un cod de viaţă funcţional trebuie căutate şi limitate riguros la realitatea iminentă, în timp ce Apuleius propune o viziune mai largă asupra lumii în care realitatea se îmbină cu miraculosul, cu fantasticul, o lume în care nimic nu este imposibil”. Călătoria are un rol gnoseologic – cunoaştere a lumii şi cunoaştere de sine, unul cathartic, purificator, altul derivat din căutarea unui cod de existenţă, ca roman al condiţiei umane. Operând interpretări de nuanţă, plauzibile şi persuasive, Dorina Şişu construieşte un solid text argumentativ conceput ca o demonstraţie solidă, peremptorie, ajungând la o concluzie bine fundamentată: „Întreaga proză a literaturii reprezintă un text continuu, o tentativă infinită de rescriere a realităţii, de refacere sisifică a marelui text nemărginit, care este existenţa”.

Studiul eseu al Dorinei Şişu este, alături de lucrări pe care le-a consultat ale lui Eugen Cizek, Petru Creţia, E. Auerbach, o lucrare notabilă şi necesară în bibliografia de gen, o carte care atestă vocaţia de cercetător a autoarei, o lectură instructivă şi pentru specialist şi pentru lectorul grăbit.

– 8 IANUARIE 2011

[1] Dorina Şişu, Încursiune în romanul grec-latin, Editura Transilvania, Tecuci, 2011;

autor Ana Dobre

 


Comments

12/30/2011 08:59

Nice one info, thx

Reply
01/27/2012 13:42

Nice post bro

Reply

good post

Reply

Many thanks for info

Reply
03/24/2012 12:28

good post

Reply
05/30/2012 23:32

good post

Reply
07/10/2012 09:13

This is my very first time I've visited your site. I found a lot of interesting information inside your weblog. From the tons of comments on your posts, I guess I am not the only 1! keep up the fantastic work.

Reply



Leave a Reply



free counters
http://www.netvibes.com/cititor-de-proza http://cititordeproza.ning.com/  http://falezedepiatra.net/ http://colectiacititordeproza.weebly.com/index.html

 http://cititordeproza.wordpress.com/ http://cititordeprozagallery.weebly.com/ http://frecventacititordeproza.blogspot.com/ http://protectiaconsumatoruluideliteraturacontemporana.wordpress.com/

 http://cititordeprozalink.weebly.com/ http://cititordeproza.blogspot.com/ http://cititordeproza.toateblogurile.ro/ http://maiamartin.weebly.com/