Dragii mei, azi 8 martie, a apărut al 13-lea volum al Colecţiei online Cititor de proză. Volumul de versuri "Dincolo de cer", este semnat de Violetta Petre.

Cartea poate fi citită aici:
Până la urmă „dincolo de cer” se poate privi, intuitiv desigur, doar prin iubire, şansa revelată de Mântuitor, în care muritorii dăruiţi cu har se regăsesc prin asumarea Cuvântului revelat. Din acest punct de vedere, Violetta Petre este o exersată a versului, lucru remarcat şi în scrierile anterioare acestui volum. Avem în vedere aici ştiinţa prozodiei, gradarea limbajului în dezvoltarea sentimentelor ori a tensiunii eului poetic, chestiuni care sunt, fără îndoială, mai mult decât necesare universului pe care şi l-a propus spre cercetare. La ultimul vers al poemului privim cu destulă lumină către un suflet complex, în care se regăsesc urcuşurile şi coborâşurile fiinţei profunde, un eu care, depăşindu-şi propriul habitat, aspiră, „dincolo de cer” pentru dreapta şi bun aprivire, înţelegătoare, asupra adevăratelor esenţe. Şi aventura cred că va continua… Liviu Apetroaie



Apariţia acesteia se datorează colectivului format din:

Coordonator colecţie şi redactor de carte Emanuel PopeTehnoredactare Ioana Nina Botici, Maia MartinGrafica colecţiei Maia MartinIoana Nina Botici (alias Lola) şi-a dorit foarte mult, ca acest volum să fie un cadou de 8 Martie pentru draga noastră republicană Violetta Petre şi pentru toţi cetăţenii Republicii. Am fost bucuroasă să o ajut. Îi mulţumesc şi eu în numele tuturor ce se bucură de acest dar.Această colecţie nu ar fi fost posibilă fără visurile domnului Emanuel Pope. Fără munca acestuia, fără investiţiile financiare făcute cu mari eforturi, eforturi de care mulţi nu sunt conştienţi, aceasta colecţie şi acest proiect-mamut nu ar putea să existe. Alături de el, numeroşii voluntari ajută la împlinirea visului de cultură. Voluntarii proiectului, printre care se numără şi Violetta Petre, autoarea volumului de faţă,  îi puteţi vedea aici:http://cititordeproza.ning.com/page/voluntarii-proiectului De la vis la faptă, Violetta Petre, Ioana Nina Botici, şi eu, alături de toţi mărinimoşii voluntari, îi mulţumim lui Emanuel Pope, promotor al culturii româneşti din ţară şi de peste hotare.

În aceeaşi colecţie au mai apărut:

1. Ion Mânzatu, "Ereziile de la Iaşi", 2010
2. Ion Untaru, "Paso doble", 2010
3. "Declin. Scripta manent", antologie de proză, coordonator Valentina Becart, 2010
4. Valentina Becart, "Undeva, un poet...", 2011
5. Ion Mânzatu, "Costumul de epocă", 2011
6. Ioana Voicilă Dobre, “Între verde şi albastru”, 2011
7. Florin Paraschiv, “Euthanasia”, 2011
8. Ion Toma Ionescu, Glonţ de argint, 2011
9. “Însemne”, antologie de poezie, Cleopatra, Casa gândului, 2011
10. Slavomir Almăjan, “Zbor căzut între aripi”, 2011
11. Gheorghe Urzică, “Întoarcerea lui Adam”, 2011
12. Eugen Dorcescu, “Elegiile de la Bad Hofgasten”, 2011


Colecţia online Cititor de Proză, 2011
Produsul a fost executat sub licenţa Creative Commons Attribution-Non-Commercial-No Derivative Works 3.0 Romania License.
Toate drepturile sunt rezervate autorului.

Lectură plăcută!
A consemnat pentru dumneavoastră,
Maia Martin, 8 martie 2011
 


free counters
http://www.netvibes.com/cititor-de-proza http://cititordeproza.ning.com/  http://falezedepiatra.net/ http://colectiacititordeproza.weebly.com/index.html

 http://cititordeproza.wordpress.com/ http://cititordeprozagallery.weebly.com/ http://frecventacititordeproza.blogspot.com/ http://protectiaconsumatoruluideliteraturacontemporana.wordpress.com/

 http://cititordeprozalink.weebly.com/ http://cititordeproza.blogspot.com/ http://cititordeproza.toateblogurile.ro/ http://maiamartin.weebly.com/