Într-un format elegant, recenta carte de proză “Podul suspendat” al Suzanei Deac, apărută la Editura “Transilvania”, aminteşte de cartea de pe noptieră sau de ediţiile de buzunar. Colecţia se numeşte “Cititor de proză”, este coordonată de Emanuel Pope şi “Podul suspendat” beneficiază de un cuvânt prefaţator aplicat, semnat de Virginia Paraschiv.
Suzana Deac este autoare de literatură în limbile maghiară şi română, exprimându-se fără complexe în poezie şi proză cu o amprentă personală cultivată, valorificând posibilităţile poetice ale celor două idiomuri pe care le stăpâneşte; “Podul suspendat” se adaugă cărţilor de beletristică ale autoarei, întărind tuşele expresiei personale a autoarei, stilul reţinut, recognoscibil, cu un discurs foarte bine strunit pe linia mediană a existenţei ficţionale. Personajele prozelor scurte sunt asemănătoare unor oameni normali care se înscriu în norma convieţuirii. Deac, psiholog de formaţie, adoptă o strategie narativă în care este omniscientă adesea, cunoscându-şi personajele, observându-le, studiindu-le, vorbind despre vieţile lor, dar uzând uneori de prerogativele “amestecării” ca “personaj” în unele ţesături ale povestirilor. Schimbul rolurilor (narator-personaj) ţine de abilitatea poetică pe calea cuceririi mijloacelor, strategiilor povestirii în general, fascinaţia parcursului fiind pentru autoare tocmai coabitarea cu miracolul creaţiei.
De la valorizarea unor întâmplări de vacanţă, relatate de scriitoare cu ingeniozitatea prospeţimii copilului ascuns în memorie, Deac glisează în câteva “piese” spre relatări, care nu mai mizează pe o percepţie neapărat literară, ci pe celebrarea construcţiei în text, ca text.
Notabilă, capacitatea de analiză, de redare a lumii fiinţei umane tinere, luate sub “lupă” de autoare şi redată ca laudă a frumuseţii şi vitalităţii, mai întotdeauna însoţită de o implicită nostalgie.
Nici autoarea, nici personajele nu sunt ispitite de excese (fapte sau limbaj) care să-l facă pe cititor să se simtă trimis la periferia umanului; are Suzana Deac, pe lângă cursivitatea discursului, o civilitate de care este atâta nevoie în lumea de astăzi, inclusiv în literatură, adesea tărâm izolat metaforic tocmai prin “podul suspendat”, sugerând trecere, comunicare, înstrăinare, sedimentate în sufletul fiinţei umane, ca aici trăitor.
Victor Stir
Suzana Deac este autoare de literatură în limbile maghiară şi română, exprimându-se fără complexe în poezie şi proză cu o amprentă personală cultivată, valorificând posibilităţile poetice ale celor două idiomuri pe care le stăpâneşte; “Podul suspendat” se adaugă cărţilor de beletristică ale autoarei, întărind tuşele expresiei personale a autoarei, stilul reţinut, recognoscibil, cu un discurs foarte bine strunit pe linia mediană a existenţei ficţionale. Personajele prozelor scurte sunt asemănătoare unor oameni normali care se înscriu în norma convieţuirii. Deac, psiholog de formaţie, adoptă o strategie narativă în care este omniscientă adesea, cunoscându-şi personajele, observându-le, studiindu-le, vorbind despre vieţile lor, dar uzând uneori de prerogativele “amestecării” ca “personaj” în unele ţesături ale povestirilor. Schimbul rolurilor (narator-personaj) ţine de abilitatea poetică pe calea cuceririi mijloacelor, strategiilor povestirii în general, fascinaţia parcursului fiind pentru autoare tocmai coabitarea cu miracolul creaţiei.
De la valorizarea unor întâmplări de vacanţă, relatate de scriitoare cu ingeniozitatea prospeţimii copilului ascuns în memorie, Deac glisează în câteva “piese” spre relatări, care nu mai mizează pe o percepţie neapărat literară, ci pe celebrarea construcţiei în text, ca text.
Notabilă, capacitatea de analiză, de redare a lumii fiinţei umane tinere, luate sub “lupă” de autoare şi redată ca laudă a frumuseţii şi vitalităţii, mai întotdeauna însoţită de o implicită nostalgie.
Nici autoarea, nici personajele nu sunt ispitite de excese (fapte sau limbaj) care să-l facă pe cititor să se simtă trimis la periferia umanului; are Suzana Deac, pe lângă cursivitatea discursului, o civilitate de care este atâta nevoie în lumea de astăzi, inclusiv în literatură, adesea tărâm izolat metaforic tocmai prin “podul suspendat”, sugerând trecere, comunicare, înstrăinare, sedimentate în sufletul fiinţei umane, ca aici trăitor.
Victor Stir
RSS Feed
